10 motive sa alegi viata

Alina

Am 20 de ani, sunt studentă în București și pentru puțin timp am întrerupt anticoncepționalele pentru că am fost nevoită să urmez un alt tratament, să îmi tratez o mică infecție.
În acest timp, am rămas însărcinată. Eu și prietenul meu am mai pus problema asta pe masă și înainte să se întâmple asta, însă înainte, totul părea așa detașat, atât de simplu: “facem rost de bani, facem avort și mergem mai departe”.Așa gândeam amândoi, deși niciunul nu o spunea cu voce tare. Asta înainte să se întâmple cu adevărat. În momentul în care am aflat că sunt însărcinată (după 4 teste de sarcină, toate au ieșit pozitive)pot să spun că nu am simțit nimic, nimic în mine nu părea să se fi schimbat emoțional, rațional, de nici o natură. Apoi valuri de emoții m-au lovit, i-am spus și lui.

Suntem amândoi studenți, 20 și 21 de ani, fără niciun fel de venit sigur , fără casă proprie, fără nici un fel de stabilitate. Ceva timp am rumegat amândoi, am plâns, ne-am zbătut cu ideea că trebuie să apelăm la întreruperea de sarcină. Niciunul din noi nu voia să facă asta, dar până la urmă asta am decis.

Am făcut rost de bani și mi-am făcut o programare la doctor pentru ecografie. Am fost la Clinica Marie Stopes, ecografia a costat 100 de lei, iar două zile mai târziu am fost programată pentru întreruperea de sarcină. Cele două zile au trecut ca orele și a venit și momentul să merg mai departe cu întreruperea de sarcină prin aspirație. Am optat (sau mai degrabă medicul obstetrician a optat) pentru anestezie generală, am plătit 700 de lei ( dacă îți faci ecograful la ei și continui cu întreruperea de sarcină tot la ei, costă în total 800 de lei, dacă îți faci ecograful în altă parte, doar întreruperea de sarcină costă 800 de lei)
Sarcină mea era la începutul celei de-a 7 a săptămâni. Am intrat, m-a anesteziat și m-am trezit două ore mai târziu. Mă durea puțin burta, însă eram foarte amețită de la anestezic, au avut grijă bine de mine. În zilele ce au urmat, durerile au persistat la o intensitate mult, mult mai scăzută decât cea inițială ,doar două zile cred. Sângerări am avut începând cu a doua a zi, puțin însă, mult mai puțin decât la menstruație. Nu doare, nu ți se întâmplă nimic. Cam atât fizic.
Nu mi-a fost ușor deloc să iau această decizie, dar știam că dacă o să continui cu sarcină nu o să îi pot oferi tot ce trebuie copilului meu. Nu a fost o decizie bună sau rea, a fost pur și simplu o decizie. Acum îmi pare rău, când am ieșit din clinică (în aceeași zi, pe picioarele mele, alături de prietenul meu) am simțit fizic și apoi emoțional, cum ceva din mine s-a desprins. Nu pot să descriu sentimentul, dar încă îl mai am și știu că nu o să dispară. Știu că dacă aș fi vrut, aș fi întors lumea pe dos pentru copilul meu. Dar nu am simțit că acum este timpul pentru noi să fim părinți. M-am atașat foarte mult de ‘el’ cât timp am fost conectați. Împărtășeam tot timpul orice, cu el. Gândeam, simțeam, că o mamă. Inconștient, devenisem o mamă.
Lucrurile din exterior, par să fie la fel. Părem să ne continuăm viețile la fel. Alți oameni în afară de noi doi, nu mai știu despre asta și mi-a fost greu să iau contact cu exteriorul după ziua respectivă. Urma controlul după două săptămâni, eram foarte speriată pentru că citisem și eu și prietenul meu, pe internet, toate porcăriile, îmi era atât de teamă încât când am intrat în cabinet, în ziua Z, am început să plâng de emoție. Am întrebat-o pe doctoriță dacă o să mă mai trezesc, a râs. Eram foarte speriată că mi s-ar putea intampla ceva, nu eram pregătită să mi se întâmple ceva. Când am ieșit, am înțeles ce mi se întâmplase, și nu mai puteam face nimic. Nimic nu ar fi fost mai rău decât asta.

E decizia ta, însă, spun că dacă e să ajungi aici, gândește-te foarte bine, elimină toate opțiunile, vezi ce contrabalansează. Nu vă lăsați judecate, nu vă fie teamă, am început să plâng într-o zi când am citit o poezie ce spunea povestea unui ‘copil ucis de lama’ (povestea avortului), se numea “tipatul mut”. Să nu iei o viață în defavoare alteia, e târziu când ajungi aici.
Îmi pare rău că am făcut asta, dacă ar fi să o fac din nou, aș face-o diferit. Îmi lipsește.

Ana
4 January 2016-1:09 am
Eu am făcut un avort în Sept 2014, regret enorm și aș face orice să dau timpul înapoi. Acum mă macină idea că nu voi putea fi mamă niciodată .NU FACEȚI ASTA ! Eu de 1 an nu vreau decât să dispar de pe față pământului. Oare ce pot face să am un bebe? Decât să avortați mai bine îl dați unei persoane care nu poate avea copii!

Georgiana Mihaela
12 October 2015-2:05 am
Bună seara. Vă rog să îmi spuneți dacă mai pot rămâne însărcinată. Am 26 de ani. Acum 5 ani am făcut o întrerupere de sarcină cu pastile și de atunci nu am mai rămas însărcinată. E posibil să nu mai pot rămâne? Vă mulumesc anticipat.

Laura Elena
26 April 2015-12:16 am
Of, nu știu cu ce să încep! Multe dintre voi întrebați ce se simte atunci când faci un avort. O întrebare grea, deoarece nu toate simțim același lucru. Multe simt durere, altele indiferentă, nepăsare etc. Depinde de la caz la caz. Și eu am făcut un avort și a fost cel mai greu lucru care l-am făcut în viața mea. Îmi doream foarte mult acest copil, dar tatăl copilului nu l-a vrut și într-un fel sau altul, m-a obligat să-l dau afară.Când am făcut avortul am simțit că o parte din mine a murit. Este un sentiment greu de explicat.

Roxana 
17 April 2015-4:00 pm
Of, fetelor!! Protejați-vă cât mai bine și evitați pe cât posibil avorturile, Indiferent de părerea medicilor.Afectează pe viitor, fie și numai pe plan moral. Va veni un moment când vă veți dori un copil și vă veți aduce aminte că nu i-ati dat altuia dreptul trăiască. Eu tocmai am trecut prin  experienta  unei sarcini oprite din evoluție la 6 săptămâni, cauzele putand  fi multiple. Am aflat in urma unui ecograf la 2 saptamani  după ce se întâmplase. Spun ca e tare dureros  sa treci prin așa ceva când îți dorești acel suflețel  si știi ca ai  făcut totul sa fie bine. Luați decizia cea mai bună!

Magda
Am făcut un avort care a mers prost acum 20 de ani. De atunci nu am mai rămas gravidă. Nu ştiu dacă a fost vina medicului, sau pur şi simplu aşa îmi era scris, cert este că acum  mă apropii de patruzeci de ani şi îmi vine să îmi sfaşii inima de câte ori văd un bebe! Nu faceţi ca mine! Nu vă lăsaţi păcălite, că nu ştiţi niciodată dacă acel copil pe care îl daţi afară nu e ultimul pe care îl puteţi avea. Scriu aici fiindcă nu îmi vine să vorbesc despre asta cu nimeni dintre ai mei.
Ioan
Ştiu că e ciudat să vorbesc eu despre avort. În general s-ar putea spune că doar fetele trec printr-un avort şi atunci ai crede că doar ele suferă. Nu e adevărat, cel puţin din punctul meu de vedere. Aveam 19 ani şi prietena mea de atunci avea 16. A rămas gravidă si nu voiam să facem avort. Ne iubeam mult. Şi ştiu că pare ciudat, iubeam şi acel copil, dar în cele din urmă mama  nici nu a vrut să audă,iar mamei ei ne a fost frică să-i spunem. Toată lumea racţiona ca şi când era ceva rău. Şi am început şi noi să credem că e rău. Şi atunci, avortul a venit ca o soluţie salvatoare. Apoi ne-am despărţit. Fiindcă într-un fel sau altul, copilul mereu venea în discuţie şi dădeam vina unul pe altul. Acum am 25 de ani, şi nu reuşesc să o uit nici pe ea nici copilul nostru.
Ioana
Nu am facut niciodată un avort. Sora mea mai mică în schimb, da. Şi cred că a plătit un preţ prea scump ca să merite să încerc. Dacă oamenii ar fi mai informaţi despre ce înseamnă o sarcină de şapte zile, zece zile, acest gen de lucruri nu s-ar mai întâmpla. Mă simt foarte vinovată si nu cred că voi putea vreodată trece peste durerea de a pierde o soră şi-o nepoată. Aşa am înţeles, că era fetiţă.\
Irina
Cel mai mut îţi doreşti să dai timpul înapoi atunci când ieşi pe uşa clinicii, după un avort. Am vorbit şi cu alte fete. Înainte nu îţi doreşti decât să scapi,  iar după aceea plîngi fiindcă ai scăpat. Nu ştiu ce altceva poate însemna asta decât că ştii că ceea ce ai făcut e rău.
Daniela
Mergeam spre medic pentru un avort şi mergeam aşa cu mintea dusă. Am dat de un canal fără capac, eu cu mintea apăsată, nu l-am văzut şi am căzut în el. Am avut o fisură la coloană. Am fost spitalizată. Cand asteptam ajutor, acolo in canal,m-am gandit ca acest lucru mi s-a intamplat numai datorita faptului ca ma duceam sa fac avort. În timp ce stăteam acolo, în canal, eram convinsă că am pierdut sarcina. Dar nu, copilul părea că se prinsese bine de mine. Cât am fost nevoită să stau la pat am depăşit termenul în care se putea face avort, dar oricum, nu mai voiam. Nici măcar nu am dat în judecată primăria pentru neglijenţă.